"Am discutat despre un subiect comun pentru Bulgaria şi România, şi anume Mecanismul de Cooperare şi de Verificare şi implicaţia sa asupra aderării noastre la Schengen. În primul rând, am exprimat poziţia noastră comună de satisfacţie faţă de ceea ce Parlamentul European a adoptat recent, şi anume o propunere pentru un sistem standard de valori în Justiţie şi privind statul de drept aplicabil tuturor celor 28 de ţări membre ale UE. România şi Bulgaria nu mai trebuie să fie tratate mereu separat. Suntem membri cu drepturi depline ai UE, vrem să respectăm toate standardele care ţin de statul de drept, de o justiţie independentă şi eficace, şi, implicit, asta o să însemne o viaţă mai bună pentru cetăţenii noştri, inclusiv o decizie rapidă, anul acesta, referitoare cel puţin la aeroporturi şi frontiere maritime, şi cât mai curând şi la frontierele terestre", a spus Ponta, vineri, la finalul şedinţei de guvern comune româno-bulgare.
Totodată, şeful Executivului de la Bucureşti a adăugat că Bulgaria şi România susţin împreună integrarea europeană a Moldovei şi Georgiei.
Referitor la situaţia din Ucraina, Ponta a precizat că cele două state "militează" pentru găsirea unei soluţii paşnice, democratice, în spiritul dreptului internaţional.
Guvernele român şi bulgar s-au reunit, vineri, în şedinţă comună, la Ruse, la reuniune fiind prezent şi prim-ministrul Serbiei.