Premierul Ponta recunoaşte oficial. A cerut ca la reuniunea JAI să se scoată de pe ordinea de zi intrarea României în Schengen.
Principalul argument, ştie sigur care dintre statele UE vor vota contra şi că decizia nu are legătură cu situaţia internă a ţării noastre.
Victor Ponta susţine că un singur stat se opune intrării României în Schengen, Olanda, şi că cel mai probabil nici în 2016, sub preşedinţia olandeză a Uniunii Europene, nu vom intra în Schengen. Guvernul şi Palatul Cotroceni au făcut tot ce se putea pentru atingerea acestui obiectiv, subliniază Ponta.
"Bineînțeles (n.r.—am informații sigure că România nu va intra în Schengen). Bulgaria întâi și România după aceea, după consultarea pe care am avut-o și cu președintele Iohannis, am cerut din nou amânarea, reuniunea JAI cred că este săptămâna aceasta, am cerut amânarea, scoaterea de pe ordinea de zi, pentru că știam foarte clar. Știți că la intrarea în Schengen nu mai e ca la refugiați, nu mai e cu vot majoritar, e cu vot unanim și știam sigur cine va vota contra. Și dacă votezi contra practic se respinge. Ori asta e realitatea, ce rost are să vorbim despre altceva și nu este o realitate care are legătură cu situația internă din România. Am văzut tot felul de trăzniți care vorbesc că nu am intrat din cauza lui Ponta. Păi ce, eu merg la Consiliul European? Merge domnul Iohannis, nu cred că nu am intrat din cauza domnului Iohannis", a spus Ponta, la Palatul Parlamentului, scrie agerpres.ro.