"Este extrem de important ca toate aceste realizări economice să fie de durată, să putem să îndeplinim planul de convergenţă pe care ni l-am asumat, pentru ca România să se ridice la standardele economice şi sociale ale Uniunii Europene şi obiectivul intrării în spaţiul euro în 2019 să fie atins", a spus Ponta în şedinţa de guvern, după ce a ramarcat că şi preşedintele Traian Băsescu a vorbit investitorilor despre performanţele economiei româneşti.
În luna februarie, Guvernul şi premierul Ponta au anunţat că România îndeplineşte în acest an toate criteriile de aderare la zona euro, precum inflaţia, rata dobânzii la obligaţiuni, stabilitatea cursului de schimb, deficit bugetar sub 3% din PIB şi datorie publică sub 60% din PIB, fiind în grafic în ce priveşte creşterea convergenţei reale, şi că ţinta pentru adoptarea monedei euro este anul 2019.
În aprilie 2013, tot Ponta spunea că 1 ianuarie 2019 este un termen realist pentru adoptarea monedei euro.
În programul de convergenţă transmis însă tot atunci Comisiei Europene se arăta că angajamentul de adoptare a monedei euro este menținut "pentru o dată la care va fi atins obiectivul privind îndeplinirea criteriului nominal şi real de convergență".
Guvernul nu a adoptat încă, în acest an, programul de convergenţă care este aprobat anual şi trimis la Bruxelles.
Surse oficiale au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX că anul 2019 este prezentat în continuare ca ţintă doar în declaraţii oficiale şi nu va fi inclus nici în programul de convergenţă care urmează să fie aprobat de Guvern şi transmis Comisiei Europene.
La finele anului 2012, când România încă păstra ţinta de adoptare a monedei euro în 2015, Ponta a declarat că România trebuie să meargă pe drumul Poloniei, şi anume să spună foarte clar că este în favoarea unei Europe cât mai bine închegate, că doreşte să intre în Euro, însă anul 2015 nu este un reper bătut în cuie.
O lună mai târziu, preşedintele Traian Băsescu a declarat că anul 2017 ar trebui să fie termenul optim pentru adoptarea de către România a monedei euro, în condiţiile în care 2015 nu mai este viabil.
Intrarea în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, este etapa premergătoare aderării la zona euro.
Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht, respectiv să se afle timp de doi ani în ERM-II, timp în care moneda naţională să fluctueze într-un intervalul de plus-minus 15% faţă de euro.
Polonia a renunţat de asemenea, în programul de convergenţă actualizat transmis CE în luna aprilie, la asumarea unei ţinte indicative privind aderarea la zona euro, invocând ca motive incertitudini legate de orizontul de timp necesar pentru respectarea precondiţiilor, dar şi "situaţia din zona euro".
Premierul polonez Donald Tusk a afirmat, în luna iulie, că adoptarea euro va întârzia probabil pentru o perioadă de încă 10 ani, deoarece este necesară modificarea constituţiei, care nu poate fi realizată fără o majoritate calificată de cel puţin două treimi în Parlament.