"Guvernul aduce la îndeplinire deciziile Parlamentului și la un vot atât de consistent, evident, trebuie să ne conformăm. Mă bucur foarte tare că o măsură pe care analiștii o numeau de stânga este totuși susținută de întreg Parlamentul. Mi-am făcut datoria, deoarece Guvernului nu i s-a cerut punctul de vedere și nici nu s-a indicat sursa bugetară, să explic doar că impactul financiar pentru acest an, 900 de milioane de lei, îl vom acoperi cu siguranță. O să vă rog la întocmirea bugetului pe anul 2016 să avem sprijinul întregului Parlament pentru a găsi soluția ca această măsură să rămână în continuare în vigoare, pentru că nu vreau să retrăim un episod pe care cei mai vechi, ca și mine, și-l amintesc cu siguranță, episodul sfârșitului 2008, când s-au dublat salariile și după aceea, e adevărat, în 2010, un guvern mai puțin competent a trebuit să le amâne și acum le plătim în sfârșit. Ne vom supune voinței suverane a Parlamentului. Vreau să asigur că pentru acest an vom găsi resursele financiare", a declarat Ponta în plenul Camerei Deputaților.
Deputații au adoptat miercuri proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 65/2014 cu un amendament al PNL care prevede ca alocația de stat pentru copii să crească de la 42 la 84 de lei.