Victor Ponta este prezent, luni seară, în emisiunea moderată de Ionuț Cristache la TVR. Liderul Pro România a declarat că nu s-a întâlnit cu Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu în același timp, ci separat. Fostul premier a spus că le-a explicat celor doi lideri că nu au nicio șansă să intre în turul 2 dacă ALDE, PRO România și PSD vor avea fiecare propriul candidat:
”Văd că mă iubește toată lumea. M-a sunat doamna Dăncilă să ne vedem. Normal că m-am văzut, de ce să nu mă văd? După aceea m-am văzut cu domnul Tăriceanu. Apoi m-am văzut cu colegii mei. Nu merge așa cu guvernarea, nu mai contează de ce, contează că 2 ani și jumătate de guvernare s-au pierdut, avem o problemă care ne privește pe toți. Pe USR i-a învățat cineva bine să nu mai meargă la guvernare, că au fost așa buni încât au făcut PSD de 46%. Și dacă tot n-are cine să guverneze, că nici nu știi la PNL cine e, e Orban, e Rareș Bogdan, trebuie să restructurați tot, luați și schimbați. Dar nu că o schimbi pe Carmen Dan cu Moga. Apoi, al doilea lucru, pe partea de candidatură. Le-am spus că dacă ne punem toți candidați, și de la noi, și Tăriceanu, și PSD, o să ne batem cine-i locul 3, să fie clar. Apoi, o să ajungem în turul 2 și or să ne întrebe jurnaliștii cu cine votăm în turul 2? Cu Barna sau Iohannis? Am încurcat-o”, a declarat Victor Ponta.