Liderul PSD, premierul Victor Ponta a anunţat că intenţionează să prezinte săptămâna viitoare, marţi, Parlamentului noua formulă a Guvernului şi că va avea discuţii în acest sens inclusiv cu UDMR, susţinând că, până acum, nu au existat astfel de discuţii.
"I-am propus președintelui ca, în locul miniștrilor liberali, să numesc miniștri interimari membri actuali ai Cabinetului și că săptămâna viitoare să merg în Parlament cu noua structură a Guvernului. Președintele m-a asigurat că îmi va semna imediat decretele și asta înseamnă că, în cursul zilei de azi, vom avea ședință de Guvern ca să ne continuăm activitatea atât de normal cât se poate într-o situație ca aceasta", a spus Ponta, la B1 TV.
El a anunțat că va purta discuții cu UDMR cu privință la noua formulă a Guvernului, susţinând că, până acum, nu au existat astfel de discuţii.
Astfel întrebat dacă a stabilit deja un dialog cu UDMR, Ponta a răspuns că nu a discutat încă cu nimeni despre o nouă majoritate, dar va discuta în acest sens.
"Nu am discutat încă cu nimeni despre o nouă majoritate, evident că vor începe aceste discuţii din momentul în care plecarea PNL din USL şi de la guvernare este un fapt cert şi decis. O să avem, în perioada următoare, pentru a avea o majoritate stabilă în Parlament", a spus Ponta.
Premierul Ponta a stabilit miniştrii PSD care vor ocupa, interimar, posturile de ministru eliberate de PNL: Dan Şova -Transporturi, Nicu Bănicioiu-Sănătate, Robert Cazanciuc-Relaţia cu Parlamentul, Rovana Plumb-Ape, Doina Pană-Muncă, Mihnea Costoiu-Cultură, Titus Corlăţean-Românii de Pretutindeni.
Lista a fost stabilită de premierul Ponta şi agreată de preşedintele Traian Băsescu, au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Ponta a anunţat anterior că, după ruperea USL, va numi miniştri interimari, dintre miniştrii PSD, pe locurile vacantate de PNL.