Şedinţă solemnă de aniversare a 150 de ani de existenţă a Senatului României, în lipsa lui Traian Băsescu. Foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu participă, dar actualul şef al statului, Traian Băsescu, nu a fost invitat.
Liderul Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a luat personal decizia, pe motiv că ar fi fost "penibil" să-l cheme pe cel care a militat, în trecut, pentru desfiinţarea camerei superioare şi impunerea parlamentului unicameral.
Absenţa preşedintelui Traian Băsescu nu a trecut neobservată. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, şi chiar fostul preşedinte PNL Crin Antonescu au criticat aspru gestul de a-l exclude pe şeful statului de pe lista invitaţilor, iar senatorii PMP au boicotat şedinţa solemnă în semn de protest.
Ulterior, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, la finalul ceremoniei, întrebat fiind dacă s-a simţit absenţa preşedintelui Traian Băsescu: "Cred că a fost o situaţie anormală, ca multe alte situaţii anormale din aceşti 10 ani de mandat ai preşedintelui Băsescu. Sincer, îmi doresc ca, începând din decembrie, asemenea momente în care preşedintele nu-l invită pe preşedintele Senatului, când preşedintele Senatului nu-l invită pe preşedinte, şi multe altele, să nu se mai repete. Pentru că ţine foarte mult şi de personalitatea preşedintelui ca astfel de conflicte să fie evitate."