Numele premierului Victor Ponta este invocat în interceptările care îl au ca personaj principal pe Adrian Duicu.
FRAGMENTE din INTERCEPTĂRI
DUICU: Vezi că problema ta s-a rezolvat acolo, ce-ai zis tu, ce vrei tu, la Direcţia Anti-Fraudă.
GEORGESCU: Hai că vin la tine şi-mi spui.
DUICU: E rezolvată. Sunt cu premieru’, aici, la masă.
GEORGESCU: Am înţeles. Vin în zonă după tine?
DUICU: Vino aici! De aici vii şi mă iei!
FRAGMENT 2
DUICU: Tu pune-l într-un plic şi scrie pe el Georgescu. Atâta. Da?
GEORGESCU: Da, da, da.
DUICU: Într-un plic. Că dacă nu răspunde Bădescu, o să sun pe altcineva de la Guvern, pe Andrei Rizoiu, pe secretarul general adjunct al Guvernului. Şi vine ăla şi ţi-l ia.
GEORGESCU: Am înţeles. Într-un plic sigilat, da?
DUICU: Înţelegi?
GEOGESCU: Da, da, domn’ preşedinte.
FRAGMENT 3
VLAD STOICA: Da, Adrian?
DUICU: Ce faci?
STOICA: Ce să fac? Uite, la ziua domnului vice-premier Chiţoiu
DUICU: Aha. Am înţeles. Aha.
STOICA: Ia zi, tovarăşu' Adi!
DUICU: Te rog mult de tot, i-am spus lu' Adi ceva să-ţi transmită că am vorbit cu şefu'...
STOICA: Ştiu, şefule! Nu-mi zi şi mie! Ştiu! Nu mai....! Vorbim când ne vedem.
DUICU: Am înţeles. Bun.
STOICA: Stai liniştit că ştiu, mi-a zis tot! Da?
DUICU: Da? Da' cu mine e-n regulă cu treaba aia? Că nici n-am...
STOICA: Stai liniştit! Stai liniştit!
DUICU: Bine, Bine, iubitu!
STOICA: Hai! Te pup. Pa, pa.
Sursa: Realitatea TV
“Şeful ăl mare” e titulatura devenită celebră după arestarea, pe 4 aprilie, a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, PSD-istul Adrian Duicu, pentru corupţie. “Şeful ăl mare” e omul puternic care, potrivit lui Duicu, surprins în interceptări, “l-a chemat acolo, la Guvern”, pe 13 iunie anul trecut, pe şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, să-i ceară aranjarea unei funcţii din subordinea sa, iar Tobă “a venit”. Procurorii susţin că şeful Poliţiei a venit la Guvern la solicitarea prim-ministrului, însă în faţa judecătorilor “şeful ăl mare” a fost indicat ca fiind Vlad Stoica. “Discuţia cu domnul Tobă a avut loc la sediul Guvernului, la şeful Cancelariei Primului-Ministru, domnul Vlad Stoica”, susţine Duicu în declaraţia de inculpat datată pe 3 aprilie, în ziua ridicării sale.
Citeşte mai multe aici
STENOGRAME ȘOCANTE. Al treilea om în stat, UMIL în fața baronului Duicu
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, fostul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi omul de afaceri Constantin Popescu sunt cercetaţi în arest pentru fapte de corupţie.
Adrian Duicu este acuzat de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracțiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.