"Cei doi oficiali au discutat despre modalitățile de aprofundare a dialogului politic și de dezvoltare, în continuare, a relațiilor economice bilaterale, la sfârșitul anului 2014, valoarea totală a schimburilor comerciale dintre România și Norvegia atingând 675 milioane de euro (cu exporturi de 575 milioane de euro și importuri de 100 milioane de euro)", se arată într-un comunicat al Guvernului remis AGERPRES.
Prim-ministrul a exprimat aprecierea Guvernului de la București față de sprijinul oferit de Norvegia prin intermediul fondurilor din cadrul Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European și Mecanismului financiar norvegian în actualul ciclu financiar, subliniind că prin proiectele promovate acestea contribuie la reducerea disparităților economice și sociale, la dezvoltarea și consolidarea unor relații de durată între cele două țări, precizează sursa citată. Totodată, a fost subliniat gradul ridicat de absorbție al fondurilor norvegiene de către România. Premierul Ponta și-a exprimat, de asemenea, susținerea față de finalizarea negocierilor dintre UE și statele SEE — Norvegia pentru următorul ciclu financiar (2014-2019) cât mai curând posibil, pentru a evita întârzierile.
Mai multe pe Agerpres