"Programul pentru dezvoltare locală, chiar dacă cel care l-a iniţiat, tatăl programului, ca să zic aşa, Liviu, nu o să mai fie ministru - şi nu din cauza lui sau a noastră - prin ministrul care rămâne, secretarul de stat Sevil - să-i pronunţ corect numele de familie, să nu trebuiască să-i dau un cadou - .... avem bani, finanţăm, în pofida piedicilor pe care le pun tot felul de instituţii care nu înţeleg că trăim în secolul XXI, nu în Republica Socialistă România", a spus Ponta, într-o discuţie cu mai mulţi primari la Guvern, scrie MEDIAFAX.
Premierul s-a mai referit şi în urmă cu o lună la o instituţie care ar împiedica Guvernul să aloce bani pentru investiţii, nominalizând atunci Curtea de Conturi.
Miercuri, premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea ca Sevil Shhaideh să fie numită ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.