"Domnul Nicolăescu a actualizat lista medicamentelor compensate în 2008, după care fiind la guvernare nu a mai actualizat-o, fiind în opoziţie se întâmplă lucrurile mai uşor", a spus Ponta, întrebat în legătură cu depunerea de către PNL a moţiunii simple privind lista medicamentelor compensate.
Ponta a mai spus că actualul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, are de verificat listele "pentru a nu fi puse numai ce vor unele firme" şi va anunţa ce va face în continuare.
"Eugen Nicolăescu, din 2008 şi până astăzi, nu a reuşit să o rezolve, probabil că domnul Bănicioiu într-o lună, două va face ce nu a făcut domnul Nicolăescu într-un an şi jumătate", a mai spus Ponta.
Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a anunţat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, depunerea de către liberali a moţiunii simple "Guvernul Ponta 3 ameninţă viaţa pacienţilor, amână lista de medicamente compensate".
"Vreau să primiţi acest text (al moţiunii simple - n.r.), pentru că el reprezintă un angajament politic nefinalizat de acest Guvern", a spus Nicolăescu, fost ministru al Sănătăţii.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor urmează să stabilească data la care va fi dezbătută această moţiune simplă în plenul Camerei.