"Nu am niciun fel de informație oficială. (...) Așa cum am spus referitor la mine, (...) dacă DNA va cere începerea urmăririi penale față de mine în dosarul cu votul din diaspora, evident că mă voi retrage din funcția de prim-ministru. Pentru orice membru al actualului Guvern pentru care DNA-ul sau Parchetul cere începerea urmăririi penale pentru ceva, cu siguranță se va retrage din Guvern. Nu înseamnă că e vinovat, înseamnă însă că nu poate să fie și ministru, și anchetat penal. Dacă va fi cazul, asta se va întâmpla", a spus Ponta, la un post de televiziune.
Alina Bica este cercetată de procurorii DNA într-un nou dosar, disjuns din cel în care fosta șefă a DIICOT este arestată preventiv, au declarat surse judiciare. Sursele au precizat că Alina Bica este suspectată că ar fi luat ca mită 3,5 milioane de euro prin intermediari de la omul de afaceri Ioan Niculae, pentru a tergiversa dosarul în care acesta este cercetat. Aceleași surse au afirmat că în dosar apar nume importante, printre care Liviu Dragnea și Ovidiu Tender.
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că este o "enormitate" să fie acuzat de intermedierea unei mite, subliniind că nu și-a folosit influența politică.
Mai multe pe Agerpres.