"Eu cred că după 25 mai, când se va confirma eventual - o să vedem împreună - ceea ce eu am spus tot timpul, şi lui Crin Antonescu, şi colegilor liberali, că, din ruperea USL, PSD-ul nu pierde, ci câştigă Traian Băsescu şi puii săi - că se cheamă PDL sau PMP, este aceeaşi mizerie a lui Traian Băsescu - şi că aceşti pui împreună vor face mai mult decât PNL, ceea ce nu se întâmpla în decembrie în sondaje, cred că raţiunea şi faptul că, din păcate, am trecut prin aceste momente dificile politic, ca să se dovedească că am avut dreptate, vor duce la refacerea USL măcar până când îl vedem pe Băsescu plecat de acolo ", a spus Ponta la Antena 3.
Duminică seara, Ponta a afirmat că Uniunea Social-Liberală poate fi refăcută doar dacă Crin Antonescu nu se va mai afla la conducerea PNL, iar Călin Popescu Tăriceanu poate fi un candidat al "noului USL" la alegerile prezidenţiale din acest an.