"Spunea ministrul Duşa (al Apărării - n.r.) că am reuşit anul acesta, spre deosebire de alţi ani, să avem într-adevăr resursele necesare pentru ca toţi cei care astăzi finalizaţi în diverse zone ale educaţiei militare să aveţi un loc de muncă garantat (...) Cred că cei care au gândit că România nu va avea nevoie de investiţii, de pregătirea unei armate performante, din păcate nu au avut dreptate, din păcate va fi întotdeauna nevoie de dumneavoastră", a spus Ponta tinerilor militari, prezent la ceremonia de absolvire a promoţiei 2014 a Academiei Tehnice Militare din Bucureşti, potrivit mediafax.ro.
El a adăugat totodată că "i-a revenit speranţa" văzând, la această academie, că nu doar fetele "trebuie să fie" şefe de promoţie, aşa cum s-a întâmplat la celelalte instituţii.