Comisia de ştiinţe juridice a CNATDCU a propus retragerea titlului de doctor acordat lui Victor Ponta, după ce comisia de lucru formată din trei persoane a analizat dosarul privind acuzaţiile de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta.
Propunerea Comisiei de ştiinţe juridice a fost supusă la vot şi aprobată de Consiliu General al CNATDCU, Victor Ponta putând contesta rezultatul în termen de 14 zile.
Dacă Victor Ponta depune contestaţie, reanalizarea cazului ar putea dura între 30 şi 45 de zile. Dacă nu va depune contestaţie, atunci CNATDCU va trimite rezoluţia privind retragerea titului de doctor în drept la Ministerul Educaţiei, iar ministrul va semna un ordin prin care Ponta va pierde titul de doctor în drept.
Reacţia lui Ponta, după retragerea titlului de "doctor": "Îmi fac o nouă teză de doctorat"
În 18 iunie 2012, revista Nature scria, în ediţia online: "Premierul Victor Ponta a fost acuzat că a copiat largi secţiuni ale tezei de doctorat în drept din 2003, fără a cita sursele bibliografice corespunzătoare"
Într-o primă fază, CNATDCU a decis, în 29 iunie 2012, că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini cuvânt cu cuvânt, iar pe 17 iulie 2012, Comisia de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti a hotărât, în unanimitate, că este vorba de plagiat.
Pe 18 iulie 2012, însă, Consiliul Naţional de Etică a decis că Ponta nu a plagiat.
În martie 2016, Universitatea din Bucureşti a anunţat că a trimis din nou la Ministerul Educaţiei dosarul care probează verdictul de plagiat dat în cazul lucrării de doctorat a lui Victor Ponta, cu solicitarea de retragere a titlului de doctor.
CNADTCU va recomanda ministrului Educaţiei, Adrian Curaj, să-i retragă lui Victor Ponta titlul de doctor, obţinut în iulie 2003 cu teza intitulată "Curtea Penală Internaţională" la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.
Din punct de vedere al procedurii, fostul premier Victor Ponta va avea la dispoziţie două săptămâni pentru a contesta decizia.
PROMOTIE MARE LA eMAG! CONSULTATI OFERTELE AICI!!!