"Nu. Vă răspund de pe acum: nu. Normal că sunt în strânsă legătură, că sunt legate de bugetul pe care-l vom avea la dispoziție, în baza prevederilor (noului Cod fiscal — n.r.). Întâi strângi bani prin Codul fiscal și Codul de procedură fiscală și după aceea îi cheltui, nu invers", a declarat premierul, întrebat dacă va mai intra în vigoare o nouă lege a salarizării, aflată în fază de proiect, în cazul în care nu se adoptă noul Cod fiscal.
El a explicat că afirmațiile că salariile tuturor bugetarilor vor fi mărite de la 1 ianuarie 2016 și acest lucru va duce la un dezastru nu sunt reale.
"S-a spus că de la 1 ianuarie se măresc toate salariile bugetarilor și o să fie un dezastru. Nu se întâmplă așa ceva. Legea, așa cum a fost scrisă de către ministrul Muncii, doamna Plumb, prevede o perioadă de ani de zile de tranziție. Dacă spune cineva că de la 1 ianuarie se pot mări toate salariile la bugetari, e o minciună. Nu se pot mări. Se pot mări în anumite trepte, în ceea ce lasă spațiul bugetar în fiecare Lege a bugetului. Dar avem o regulă, avem un sens, adică omul știe: 'domn'e, nu mai sunt 70 de mii de clase și de trepte și de aranjamente'. Asta este regula, și pe urmă punem pe această regulă, în baza Codului fiscal și a veniturilor bugetare...Într-adevăr, nu pierde nimeni niciun leu, dar de adăugat se adaugă ani de zile în baza resurselor bugetare", a mai declarat premierul.