Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, luni, cu unanimitate de voturi, cererea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) de detaşare a fostului procuror general al României Ilie Botoş la acest minister.
Detaşarea lui Ilie Botoş, procuror militar în cadrul Secţiei Parchetelor Militare - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se va face pe o perioadă de trei ani, începând de luni.
Prin decizia de luni, a încetat detaşarea lui Botoş la Cancelaria prim-ministrului din cadrul aparatului propriu de lucru al Guvernului, care a început în 13 februarie 2013.
Anterior, în 2 august 2012, generalul Ilie Botoş a fost numit şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA), de către ministrul Apărării de atunci, Corneliu Dobriţoiu.
Generalul Ilie Botoş deţinuse funcţia de adjunct al directorului general al DGIA, generalul Gheorghe Savu.
În 21 iulie 2006, Ilie Botoş şi-a dat demisia din funcţia de procuror general al României, ca urmare a fugii din România a lui Omar Hayssam (condamnat în lipsă la 20 de ani de închisoare pentru implicare în răpirea a trei reporteri în Irak).
Fuga lui Hayssam a generat, pe lângă demisia generalului magistrat Botoş, şi demisiile a trei şefi de servicii secrete.