Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că, în acest moment, nu există o "presiune specială" din punct de vedere migraţionist la adresa României, potrivit datelor centralizate de MAI, adăugând că, statistic, sunt diferenţe "nesemnificative" faţă de anii trecuţi în privinţa fluxului de migranţi.
"Astăzi nu există o presiune specială din punct de vedere migraţionist la adresa României. Din datele pe care MAI le-a pus la dispoziţie, până la 1 octombrie, cereri de azil au fost 994, faţă de 900 în cursul anului 2014, deci o creştere oarecum nesemnificativă. În luna august, de exemplu, am avut doar 18 cereri de azil. Străini returnaţi sub escortă, 172, faţă de 111 în 2014, străini luaţi în custodie publică, 152, faţă de 185, deci practic nu există în mod real, astăzi, când vorbim, o presiune specială", a spus Ponta, în plenul Camerei Deputaţilor, cu ocazia unei dezbateri pe tema migraţiei.
Cu toate acestea, premierul a spus că, având în vedere evenimentele din Serbia, dar şi gardul ridicat la frontiera cu Ungaria, Guvernul a operaţionalizat două tabere de refugiaţi la Lunca şi la Moraviţa, cu o capacitate de 500 de persoane, însă acestea nu fost puse în uz.
Victor Ponta a atras atenţia că problema României nu este una de primire a eventualilor refugiaţi, ci de integrare a acestora, având în vedere că statul nu este pregătit suficient pentru eliberea documentelor necesare, pentru accesul la servicii de sănătate, pentru accesul la educaţie pentru copiii care au statut de refugiaţi şi pentru integrarea şi accesul la locuri de muncă.
"România nu a avut o experienţă şi o mentalitate adecvată", a subliniat Ponta. Premierul a afirmat că soluţia "pe termen scurt şi mediu" este intensificarea sprijinului dat de ţările UE către Turcia şi Iordania, acolo unde sunt primiţi foarte mulţi refugiaţi.
Nu în ultimul rând, Victor Ponta a reiterat faptul că România nu putea accepta cotele obligatorii, însă a fost o "greşeală" alăturarea cu Ungaria şi Slovacia în această chestiune. "Cred că a fost o greşeală că am votat alături de Ungaria şi Slovacia împotriva restului UE şi cred că din acest moment trebuie să avem o poziţie europeană, constructivă şi solidară cu celelalte ţări ale UE", a spus premierul.
"Alocarea bugetară, e rusinos pentru Romînia că încă avem in vigoare ca prevedere din 2006 in care alocam 3 lei pe zi pentru un refugiat, iar pentru cheltuielile sale personale, 60 bani. Sa incercam să actualizam aceste sume. Mulţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi-au aratat disponiblitatea pentru a organiza locuri de cazare decente", a spus premierul.