În anul 2001, încântat de liniştea şi aerul curat de la Cornu, Adrian Năstase decide să îşi cumpere un teren de aproximativ 17.000 de metri pătraţi, în judeţul Prahova, unde are acum o casă de vacanţă de câteva sute de metri pătraţi şi o fermă în toată regula.
Localnicii din Cornu susţin că mai mulţi politicieni, actori şi cântăreţi şi-au construit case de vacanţă în zonă.
La doar câteva străzi distanţă de Adrian Năstase, ar avea o proprietate şi familia lui Victor Ponta. În timp ce unii vecini spun că domeniul aparţine rudelor premierului, alţii susţin că nu au văzut niciodată pe nimeni acolo.
Şi părinţii Ioanei Petrescu, actualul ministru al Finanţelor, ar avea o casă de vacanţă în localitatea Cornu, chiar pe aceeaşi stradă cu domeniul lui Adrian Năstase.