Redăm, în continuare, postarea lui Raluca Turcan:
”Acapararea de către PSD-ALDE a acestei instituții confirmă politica de a reduce la tăcere și de a subordona orice persoană sau forță care nu este pe placul celor care au pus mâna pe România.
Acum, Dragnea și Tăriceanu au folosit Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Președintelui României, pentru a îl cenzura, pentru a îl intimida ca să nu mai vorbească liber despre faptul că Guvernul și Parlamentul sunt manevrate astăzi, în mod indubitabil, de niște penali. Mâine poate fi oricine altcineva în situația Președintelui.
Prin sancționarea ilegală a Președintelui Klaus Iohannis, la sesizarea unui site subordonat politic, majoritatea politizată din Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a prejudiciat grav credibilitatea uneia dintre instituțiile care are acută nevoie de credibilitate pentru a își face bine treaba.
În procedura de numire a membrilor din Colegiul CNCD, prin faptul că se acordă fiecărui partid parlamentar posibilitatea să își desemneze un reprezentant, se presupune un echilibru în luarea deciziilor. În domeniul discriminării, cu atât mai mult acest echilibru este important. Cu prilejul recentelor alegeri pentru o parte din locurile rămase vacante din Colegiu, nominalizarea PNL a fost respinsă în plenul Parlamentului, votându-se, în locul ei, un reprezentant al ALDE, astfel asigurându-se o majoritatea politizata pentru a lua decizii discreționare în legătură cu sesizările care privesc oameni politici incomozi actualei puteri.
E limpede că PSD și ALDE nu înțeleg și disprețuiesc principii fundamentale ale statului de drept cum sunt libertatea de exprimare, egalitatea în fața legii și funcționarea democratica a instituțiilor statului”, se arată în continuare.
PNL va contesta la Curtea Constituțională a României votul pentru componența CNCD