„Biroul Executiv a decis convocarea Biroului Permanent Naţional împreună cu grupurile parlamentare, dar şi cu parlamentarii din Parlamentul European pentru 31 august, 1 şi 2 septembrie la Neptun în care vom discuta despre strategia şi tactica pe care PNL o va adopta în această sesiune parlamentară şi în care vom stabili şi priorităţile legislative pe care PNL le va avea în această sesiune de toamnă”, a declarat secretarul general al PNL, Robert Sighiartău.
Biroul Executiv a decis şi convocarea Consiliului Naţional al PNL pe 15 septembrie, la Braşov, a precizat Robert Sighiartău. „Vom avea întâlniri cu membri de drept ai Consiliului Naţional şi vom adopta câteva hotărâri importante pentru organizarea PNL, dar şi strategia politică a partidului pentru următoarea perioadă”, a adăugat secretarul general al PNL, scrie Mediafax.