"Domnule Ponta, nu vă mai bateți joc de pensionari! Nu-i mai păcăliți cu majorări de pensii, când de fapt nu faceți decât să aplicați legea și decizia Curții Constituționale! Românii au în primul rând dreptul la respect! Anunțurile triumfaliste ale premierului Victor Ponta și ale ministrului Muncii, Rovana Plumb, cu privire la majorarea pensiilor, reprezintă praf în ochii alegătorilor, fiind o nouă temă de campanie electorală, inventată în laboratoarele PSD", susţine Pocora, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al PNL afirmă că Victor Ponta și Rovana Plumb "își asumă merite pe care nu le au".
"Ei nu fac altceva decât să pună în aplicare o decizie a Curții Constituționale din noiembrie 2013, care îi privește pe cei care s-au pensionat după data de 1 ianuarie 2011. Ipocrizia și demagogia liderilor PSD este cu atât mai mare cu cât știu foarte bine că recalcularea a peste 200.000 de pensii a fost decisă prin ordonanță de urgență în decembrie 2013, iar la pregătirea implementării acestei măsuri a lucrat intens fostul lor coleg din Guvernul USL, ministrul liberal al Muncii, doamna Mariana Câmpeanu", mai precizează Pocora.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al PNL susţine că măsurile propuse şi susţinute de liberali, pentru reducerea CAS şi neimpozitarea profitului reinvestit, ar duce la stimularea mediului de afaceri şi "implicit contribuie la consolidarea bugetului asigurărilor sociale, respectiv la creșterea fondului de pensii".
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat, luni, că 234.000 de pensionari vor primi pensii mai mari, în medie cu 63 de lei, până la sfârşitul lunii martie, după aplicarea indicelui de corecţie şi suplimentarea punctajelor în cazul persoanelor care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011.
Recalcularea a peste 200.000 de pensii a fost deciză de Guvern în 18 decembrie 2013, prin ordonanţă de urgenţă, adoptată în urma deciziei Curţii Constituţionale (CC) referitoare la pensiile din 2011- ianuarie 2013.