"Decizia Curții Constituționale asupra Legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe oferă un răspuns cert asupra unor suspiciuni de neconstituționalitate care trebuiau clarificate. Era datoria și obligația PNL, ca partid de Opoziție, de a sesiza orice astfel de aspecte care ridică semne de întrebare în privința încălcării Legii fundamentale", se arată într-un comunicat al PNL.
Liberalii afirmă că decizia Curții Constituționale se aplică, nu se discută, iar cu acest prilej PSD are posibilitatea "de a nu mai mima activitatea parlamentară" și "de a nu mai inventa pretexte pentru nerealizarea angajamentelor electorale, ci de a prezenta soluții de guvernare concrete și realiste".
Potrivit PNL, "Guvernul Dragnea — Grindeanu" are astfel și posibilitatea emiterii de ordonanțe simple, pe lângă ordonanțele de urgență. "Cu toate acestea, ordonanțele simple sau de urgență trebuie să constituie excepții, și nu modalitatea de a transforma Parlamentul într-o anexă a actualului Guvern, fapt pe care tocmai actuala majoritate îl reclama în campania electorală", precizează PNL.
Curtea Constituțională a României a decis, joi, că este constituțională Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, după ce a respins sesizarea formulată de 88 de deputați PNL, USR și PMP.