”În urma informațiilor vehiculate în presă, referitoare la decizia Tribunalului București, privind înregistrarea deciziilor Congresului PNL din 27-28 iunie a.c., Departamentul de Analiză Politică și Comunicare al PNL face următoarele precizări: Din minuta redactată de Tribunal, reiese foarte clar că nu există niciun fel de obiecțiuni din partea completului, care a judecat acest dosar, în ceea ce privește alegerea noii conduceri a partidului. Instanța a dispus ca toate documentele referitoare la alegerea conducerii PNL să fie înregistrate în Registrul partidelor politice. Nu există niciun fel de problemă cu privire la legitimitatea și legalitatea noii conduceri a PNL”, se precizează în același document.
De asemenea, candidatura lui Klaus Iohannis nu va fi afectată de hotărârea Tribunalului București, în condițiile în care, ”Alianța Creștin-Liberală l-a desemnat pe domnul Iohannis candidat la președinție, în urma unei decizii politice, care nu a avut la bază calitatea sa formală de președinte al PNL.”
”În ceea ce privește noul Statut al PNL, așteptăm motivarea deciziei pentru a vedea care sunt modificările respinse de instanță, urmând ca apoi, în termenul legal de cinci zile, să atacăm hotărârea completului de judecată. Acestea sunt chestiuni formale, juridice, care vor fi rezolvate. Chiar și în cazul în care decizia Curții de Apel va menține obiecțiile la Statut formulate de Tribunal, singura consecință este că partidul va funcționa fără să mai țină cont de acele dispoziții declarate neconforme.Reamintim că, în ceea ce privește candidatura domnului Klaus Iohannis la șefia PNL, acesta a fost ales președinte al PNL cu susținerea unei largi majorități a delegaților la Congres. Aceasta este o realitate politică necontestată și necontestabilă”, se precizează în același comunicat.