Liderul PNL Gorj, Dan Vâlceanu, a prezentat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, un stat de plată al Complexului Energetic Oltenia pentru luna iulie, pe care figurează atât colaboratorii companiei de stat, cât şi sumele cu care ace;tia sunt remuneraţi lunar.
La poziţia a 13-a se află ministrul Victor Grigorescu şi o sumă încasată luna trecută, în valoare de 2.667 de lei, de la CEO, pe motiv că face parte din comisia de privatizare a companiei, denumită IPO.
,,Documentul vorbeşte despre comisia înfiinţată la nivelul CEO pentru listarea la bursă, acel IPO despre care tot vorbim de câţiva ani. Din acest IPO fac parte ministrul Energiei Grigorescu, care încasează bani de la CEO şi încă trei secretari de stat din cei patru pe care îi are. Mai face parte din comisia respectivă şi consiliera ministrului, doamna Cerasela Marin, care ne-a şi vizitat, şi care şi ea încasează. Unii din cei 33 încasează 2.667 de lei pe lună, alţii, care sunt consilieri ai ministrului, încasează doar 1.800 de lei pe lună, doar dintr-o comisie şi sunt patru astfel de comisii la CEO”, a precizat Dan Vâlceanu.
Acesta i-a cerut public premierului Dacian Cioloş să nu tolereze un astfel de comportament.