Textul primit de constănţeni are următorul conţinut, potrivit Constanța 100:
„Eu nu îi cer demisia lui Decebal FĂGĂDĂU pentru că nu mai am demult aşteptări din partea dumnealui şi a susţinătorilor săi. Virgil Chiţac.”
“Mesajul-text care a fost trimis pe telefoanele multor constănţeni nu îmi aparţine. Eu nu am jignit niciodată alegătorii în această campanie electorală fiindcă respect alegerea fiecăruia“, a declarat Vergil Chiţac.
Partidul Naţional Liberal Constanţa a precizat că numele corect al candidatului sau la Primăria municipiului este Vergil Chiţac şi nu Virgil, aşa cum greşit este semnat falsul SMS.
“Nu mă surprinde că adversarii mei electorali continuă manevrele murdare la care au recurs pe tot parcursul campaniei. Disperarea că votul de pe 5 iunie îi va îndepărta de banul public din care până acum s-au înfruptat îi împinge la astfel de acţiuni degradante. Va asigur că niciodată nu aş răspunde cu aceeaşi moneda şi voi rămâne cum mă ştiţi, un om de onoare. Aveţi încredere!”, a mai adăugat Chiţac.