Liberalii au deci, în şedinţa conducerii care a avut loc la sediul central al partidului, să susţină punerea pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor a proiectului de lege care prevede măsuri privind creşterea drepturilor salariale ale personalului din sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Proiectul de lege face parte din solicitarea făcută de angajaţii CNAS pentru a opri protestul care a avut loc în ultima săptămână. Sindicaliştii din Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate au anunţat că nu se vor opri până nu obțin ceea ce și-au propus.
Sistemul de sănătate este la un pas de colaps, pentru că de azi angajații Caselor de asigurări nu mai fac nicio decontare către instituțiile sanitare. Sindicaliștii susțin că decizia de a protesta pe o perioadă nedeterminată vine ca urmare a faptului că de luni de zile nu se găsesc soluții pentru majorarea salariilor din sistem.