''În urma unei plângeri depuse de dna. Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei Bucureşti a PSD, Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 al Municipiului Bucureşti a decis, în şedinţa din 23 noiembrie a.c., că Partidul Naţional Liberal a încălcat legea prin distribuirea, în mediul online, a unei postări care asociază Partidul Social Democrat cu o perioadă caracterizată de puternice tulburări sociale şi politice. Mai precis, pe site-ul propriu şi pe conturile partidului de pe reţelele de socializare a fost distribuit mesajul: «Dragnea: DUPA ALEGERI, TOŢI VOR PLĂTI #POGROMdeguvernare PSD». Astfel, în baza art. 80 alin. 1 şi 2 şi raportat la art. 65 alin. 3 din Legea nr. 208/2015, Biroul Electoral de Circumscripţie a dispus obligarea PNL de a retrage, de pe site-ul propriu şi de pe reţelele de socializare a postării care făcut obiectul sesizării'', a anunţat Biroul de Presă al PSD prin intermediul unui comunicat.
"Aş vrea să se apropie dreptatea de toţi. Dacă vom câştiga alegerile vom face ceea ce am promis cu USL, dar din păcate USL s-a rupt. Vom face dreptate până la capăt. (...) Să plăteasă toţi pentru tot răul pe care l-au făcut. Toţi. Indiferent despre cine e vorba", a spus Liviu Dragnea duminică seara, referindu-se la Klaus Iohannis, Dacian Cioloş şi membrii Cabinetului.