Într-un comunicat transmis marţi, Mihai Seplecan spune că după al doilea tur alegerilor prezidenţile Victor Ponta a fost notificat să respecte legea şi să facă demersurile pentru organizarea alegerilor parţiale pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.
“Deşi a fost notificat din vreme şi în mod repetat cu privire la necesitatea organizării de alegeri parţiale pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj, premierul Victor Ponta a ales să nu respecte legea, motiv entru care marţi am depus plângere penală la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) împotriva premierului Victor Ponta, pentru abuz în serviciu. După turul al doilea al alegerilor prezidenţile, l-am notificat pe Victor Ponta să respecte legea şi să facă diligenţele necesare desfăşurării alegerilor parţiale pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj. Am cerut să se adopte o HG prin care să stabilească, cel mai târziu la jumătatea lunii ianuarie a anului 2015, data de desfăşuare a alegerilor parţiale pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj”, arată Seplecan, care este liderul grupului de consilieri judeţeani al PNL Cluj.
Mai multe pe Mediafax