" Toţi parlamentarii, senatorii şi deputaţii PMP, au semnat moţiunea, susţinem că este momentul potrivit ca România să aibă un nou guvern, un nou prim-ministru, fie el şi pentru un an de zile doar, într-un guvern provizoriu până la alegerile generale care vor avea loc anul viitor, alegerile parlamentare, iar condiţia ca PMP să participe la o eventuală majoritate guvernamentală, într-un eventual Cabinet, este ca statul român să înfiinţeze un minister pentru Relaţia cu Republica Moldova", a precizat Eugen Tomac, într-o conferinţă de presă, la sediul PMP.
''Vorbim de relaţia statului român cu 4 milioane de români, parte dintre ei deznaţionalizaţi, dar există toate premisele şi există precedent şi în Europa şi nu numai prin care se creează asemenea structuri la nivel guvernamental care urmăresc implementarea unor politici de apropiere a celui de-al doilea stat românesc de România", a subliniat Tomac.