"Se amână cu o săptămână această decizie pentru că trebuie corectate anumite lucruri. Nu se va aplica decât odată cu legea salarizării întregului sector bugetar, așa cum am spus, nu va exista o altă interpretare", a afirmat ministrul Muncii, Rovana Plumb, la sediul PSD, după ședința coaliției de guvernare.
Totodată, Rovana Plumb a precizat că toate discuțiile legate de felul în care a fost adoptată ordonanța "au fost lămurite inclusiv în ședința de astăzi a coaliției".
Pe de altă parte, liderul PSD Liviu Dragnea a menționat că se va reveni asupra ordonanţei cu salariile, cel mai târziu, când Executivul va adopta rectificarea bugetară, potrivit Mediafax.
"Am stabilit ca în Guvern, probabil săptămâna viitoare, vor avea o discuţie pe această temă sau cel mai târziu o dată cu şedinţa de Guvern în care se aprobă rectificarea, pentru că dincolo de altceva, este importantă nu numai ordonanţa în sine. Ea, luată într-un context general, este un lucru bun, dar important e să nu rămână singura, trebuie finalizată discuţia despre salarizarea întregii arii bugetare. Trebuie o discuţie serioasă chiar dacă nu se măresc salariile de mâine, dar măcar fiecare care lucrează în sistemul bugetar să ştie că are un orizont, nu ştiu, în decembrie, în ianuarie anul viitor", a declarat Dragnea.
Inițial, premierul Victor Ponta anunțase, joia trecută, că în ședința de săptămâna aceasta a Executivului se va emite un act normativ prin care se va amâna intrarea în vigoare a ordonanței de creștere a salariilor bugetarilor de la 1 august, urmând ca această majorare să aibă loc odată cu noua lege a salarizării sectorului bugetar.