Întrebat, luni seară, la un post TV, dacă PSD are candidat la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu a precizat că aceasta nu este o prioritate a partidului său.
”Nu este o prioritate, în acest moment. Prioritatea PSD este ca poate în toamna anului viitor să facă un congres, să modifice statutul astfel încât să poată participa şi să schimbăm logica pentru candidatul la funcţia de preşedinte. Îmi doresc să se întâmple cu alegeri în fiecare organizaţie. Primari, viceprimari, consilieri locali, judeţeni, să participe la această competiţie din interiorul partidului astfel încât oameni de stânga recunoscuţi, personalităţi de stânga, să poată participa la această competiţie în interiorul partidului”, a declarat liderul PSD.
Marcel Ciolacu a adăugat că PSD a greşit de prea multe ori, astfel că este nevoie de o schimbare.
”A greşit de prea multe ori PSD, dacă a pierdut de patru ori, înseamnă că a greşit undeva. Totul trebuie să modificăm, dacă am greşit de atâtea ori. Cred că România a sosit timpul să aibă din nou un preşedinte social-democrat”, a subliniat Ciolacu.