Se pare că șeful PSD, Liviu Dragnea, îl ține pe Toni Greblă ca variantă de rezervă, mai ales că este greu de crezut că președintele Klaus Iohannis îl va accepta în funcția de ministru al Justiției pe Eugen Nicolicea, unul dintre principalii promotori ai ”reformelor” din timpul actualei guvernări.
Greblă este și el un susținător a schimbărilor legilor Justiției, fiind propulsat în urmă cu câteva luni, de chiar Liviu Dragnea, în funcția de secretar general al Guvernului.
Toni Greblă, care a fost achitat în primă instanță în dosarul de corupție în care este anchetat, a participat ieri la ședința PSD în care a fost decisă revocarea lui Tudorel Toader.