"Rezultate previzibile. Eu am considerat întotdeauna ca principal predictor rezultatul la 'Primari', deci cu o capacitate de 52 de primari, un scor de 45% — vom vedea dacă se va confirma la numărătoarea finală — PSD obține un scor previzibil", a declarat pentru AGERPRES Pîrvulescu.
În opinia sa, "nu același lucru se întâmplă cu PNL, care acuză din plin, pe de o parte, apariția USR, pe de altă parte, pierderea de voturi în favoarea PMP și ALDE".
"Pentru că este cât se poate de evident: o parte din primarii PNL au preferat să susțină candidații PMP, dacă proveneau din PDL, sau ALDE, dacă proveneau din PNL. Și, pe de altă parte, o parte din electoratul urban consistent a părăsit PNL în favoarea USR. PNL plătește din plin lipsa de leadership și incapacitatea de coordonare a aleșilor locali și obține un scor foarte slab și președintele Iohannis este, în momentul de față, în situația de a avea o marjă foarte mică de manevră", a susținut el.
În ceea ce privește USR, Cristian Pîrvulescu este de părere că acesta a obținut "un scor bun, peste capacități, datorită unei așteptări foarte mari din partea electoratului relativ tânăr și urban, dar este un partid neexperimentat, care va avea foarte multe dificultăți de întâmpinat în Parlament, prima dintre ele legată chiar de identitatea ideologică, pentru că pare a fi fracturat între două orientări".
"Iar în ceea ce privește cele două partide — ALDE și PMP — până la numărarea finală nu este sigur că vor intra în Parlament, dar este foarte probabil ca PMP să intre în Parlament datorită votului din Diaspora", a mai spus analistul.