Temele abordate vor viza securitatea interna a UE si migratia, conform agendei reuniunii informale.
"In domeniul securitatii interne vor fi dezbatute aspecte privind terorismul si securitatea cibernetica, iar in ceea ce priveste migratia, presedintia olandeza intentioneaza organizarea unei dezbateri cu privire la infiintarea Politiei Europene de Frontiera si Garda de Coasta, prin evidentierea principalelor argumente pentru infiintarea acesteia si a etapelor anterioare emiterii propunerii de regulament", se arata intr-un comunicat transmis Ziare.com.
Alaturi de ministrul Afacerilor Interne, va participa la reuniunea de la Amsterdam si secretarul de stat al MAI, Tiberiu Trifan.
Ideea infiintarii acestei super-politii pentru protejarea granitelor UE a aparut anul trecut in contextul afluxului de imigranti. Comisia Europeana doreste aceasta noua agentie pentru securizarea frontierelor externe, cu forte terestre si navale care vor putea desfasura operatiuni chiar daca guvernul unui stat va avea obiectii, masura fiind cel mai mare transfer de suveranitate de la introducerea euro, motiv pentru care a fost respinsa de numeroase state.
Peste un milion de persoane au sosit in Europa in 2015, majoritatea refugiati din cauza razboiului si a saraciei din Orientul Mijlociu si Africa de Nord, si exista putine indicii ca afluxul de migranti va scadea. Sase tari membre ale Schengen, inclusiv Germania, si alte patru membre ale UE, au reintrodus temporar controalele la frontiera in Schengen.