Aflat în weekend la Timişoara pentru deschiderea expoziţiei Banatagralim, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a avut ocazia să îşi revadă foştii colegi de facultate, Daea fiind absolvent al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Banatul din Timişoara, promoţia 1973. Devenit celebru pentru „perlele” sale, ministrul Agriculturii nu a făcut excepţie nici la Timişoara. „Sunt într-o dificultate majoră. Acum 44 de ani mă împingea afară din acest platou al ştiinţei interesul de a mă valida ca inginer. După 44 de ani, mă împinge misiunea pe care o am astăzi să iau contact cu o platformă de exprimare a ştiinţei care adună laolaltă reprezentanţi ai clerului, ai administraţiei, ai presei. Dar înconjuraţi toţi de un interes pe care îl manifestă fermierii, pe care vreau să îi salut. Vă salut, dragi fermieri. Aici se regăsesc toate cele învăţate, aici se regăsesc toate acumulate de-a lungul vremii şi astăzi, într-o zi frumoasă, ne dăm mâna interesului de a comunica între noi, de a ne vedea, de a arăta în expoziţii personalizate ce s-a construit de-a lungul vremii”, a arătat Petre Daea în discursul său inaugural.
După discursurile oficiale, Petre Daea şi-a revăzut foştii colegi pe care i-a îmbrăţişat puternic. „A fost o întâlnire plăcută, dar umedă pentru că mi s-au umezit ochii. A fost o întâlnire pe care nu o voi uita”, a spus ministrul Agriculturii. Întrebat dacă îşi aminteşte de o întâmplare mai specială, Petre Daea şi-a amintit de zăpada „vieţii mele” pe care a trăit-o în Timişoara. „Am intrat odată, în 1968 la o sărbătoare cu încă câţiva colegi. Era ziua unei colege şi îmi aduc aminte că atât de frumos a nins încât am stat numai afară să ne jucăm cu zăpadă. A fost zăpada vieţii mele”, a spus Petre Daea.