"Ieri am susținut și am votat "dreptatea până la capăt" și în privința parlamentarilor. Iar astăzi, cei care am mers la serviciu, ca orice om normal din țară, am fost trimiși acasă din cauza lipsei de cvorum. Mai pot spune ceva?! Distrugem, cu bună știință sau din nepăsare, ideea de parlamentarism. Știu doar că mă simt obligată să-mi cer iertare", a scris Cristiana Anghel, pe pagina sa de Facebook.
Cu o zi în urmă, însă, senatoarea PC declara exact opusul de la tribuna plenului reunit, susținând fără echivoc adoptarea proiectului de lege privind pensiile speciale acordate parlamentarilor:
"Acum intrăm în normalitate. Câte afaceri aveți, domnilor? Din ce trăiți, domnilor? Veți trăi din pensia asta amărâtă pe care o veți primi de aici? Puteți să renunțați la ea, puteți s-o donați. Dar cei care sunt cinstiți și trăiesc numai din ce au aici, din ce le dă cetățeanul, este normal să primească o recompensare a meritelor lor. Ne gândim la faptul că acest Parlament are o cotă foarte scăzută de credibilite? Da, voi spune un lucru pentru care voi iar tocată de presă: din cauza presei și a presei care niciodată nu a prezentat sursele de finanțare. Hai să discutăm serios. Acum ce se întâmplă este o reparare a unei ilegalități produsă în această sală de doamna Anastase, membră în continuare a PNL".
Pensiile de lux ale parlamentarilor au devenit, de marţi, realitate. Proiectul de lege a primit votul final în Parlament, 303 parlamentari votând "pentru" şi 124 "împotrivă". PNL a votat împotriva acestei legi.
Inițiatorii proiectului de lege au strâns 256 de semnături pentru susținerea lui, atât din arcul majorității guvernamentale, cât și de la Opoziție.
Concret, proiectul prevede ca un fost deputat sau senator care a avut trei mandate va primi o indemnizație specială de 4.000 de lei, iar unul care a avut un singur mandat va primi 1.500 de lei.