"Primarii şi viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate după caz, în anexele nr.5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi sau ale altor legi speciale, au dreptul la indemnizaţie pentru limită de vârstă", se arăta în proiectul de lege aprobat de senatorii din Comisia Juridică şi Comisia de Administraţie, din Senat, care a fost, ulterior, adoptat tacit de Camera Deputaţilor pe 10 noiembrie.
Propunerea legislativă, semnată de un grup de 30 de deputaţi şi senatori de la PSD, PNL şi UDMR, prevede că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judetene care au vârsta standard de pensionare vor beneficia de pensii speciale, prevederea aplicându-se şi celor care au deţinut astfel de funcţii anterior intrării în vigoare a actului normativ.
Cuantumul indemnizaţiei pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizaţia brută lunară.
Indemnizaţia se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensie şi se suportă din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, se mai arată în proiect.
Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia se calculează proporţional cu perioada de mandat exercitată, care nu poate fi mai mică de doi ani.
Cât ar urma să primească un primar şi un preşedinte de Consiliu judeţean, după ce iese la pensie
Concret, primarul unei comune, sub 3.000 de locuitori, ar urma să ia o pensie specială de 1.500 ei, pentru un mandat și 3.500 de lei pentru trei mandate.
În cazul Capitalei, primarul ar urma să ia pentru un singur mandat 3.500 de lei, iar pentru două mandate, acesta ar urma să primească 7.000 de lei.
Sumele acordate președinților de Consilii Județene ar urma să fie la fel de mari. Astfel, pentru un singur mandat la activ, un baron ar urma să primească o pensie de 3.400 de lei și peste 10.000 de lei pentru trei mandate.
Prevederea se va aplica şi celor care au deţinut astfel de funcţii anterior intrării în vigoare a actului normativ.
Blaga: "Vom fi în Senat şi vom vota împotrivă"
Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, în emisiunea "Jocuri de Putere", că PNL nu îşi va da votul nici pe Legea pensiilor speciale pentru aleşii locali.
"PNL va vota cum a votat şi la Legea pensiilor speciale pentru parlamentari: împotrivă. Niciun PNL-ist nu va vota în Senat legea. Vom fi în Senat şi vom vota împotrivă", a spus Blaga.