Tişe a precizat, marţi, că prin ordonanţa 30/2014 se modifică modul de alocare a banilor de la buget către comunităţile locale, astfel încât aceasta să se facă de către ministrul Dezvoltării, arătând că astfel toţi banii care vor merge pe programul naţional de dezvoltare locală vor fi decişi de ministru şi ar fi "o politizare fără precedent" a alocării banilor publici.
"PDL solicită demisia ministrului Liviu Dragnea, deoarece prin această ordonanţă se încalcă art. 15 din Constituţie, care prevede că prin ordonanţă de urgenţă nu poate fi modificată o lege organică", a arătat Tişe.
El a spus că, prin această ordonanţă, "din pixul lui Liviu Dragnea vor fi decise toate proiectele locale, Consiliile Judeţene vor avea rol decorativ şi are în vedere un calcul mărunt de a elimina din dezvoltarea locală rolul consiliilor locale".
"PDL solicită demisia lui Liviu Dragnea şi cere Avocatului Poporului să atace ordonanţa la Curtea Constituţională. PDL va vota împotriva acestei ordonanţe, iar, dacă Avocatul Poporului nu o va ataca la Curtea Constituţională, atunci când va fi adoptată de Parlament, PDL o va ataca la Curtea Constituţională", a precizat Tişe.
"În această ordonanţă, toate proiectele locale sunt pesedizate din pixul domnului Dragnea, este o politizare fără precedent a alocării banilor publici, o intenţie a PSD de aloca discreţionat aceşti bani în funcţie de interesul politic", a mai susţinut Tişe.