Reacţia Patriarhiei vine după ce, vineri seară, preşedintele Traian Băsescu a declarat că BOR s-a implicat, evident, în campania pentru alegerile prezidenţiale.
"Presupusele cazuri de implicare politică partizană a clerului ortodox în campania electorală trebuie probate cu dovezi trimise Patriarhiei Române sau centrelor eparhiale din ţară pentru verificarea celor semnalate şi luarea măsurilor care se impun. Altfel, orice acuzaţie neprobată este nedreaptă şi contrară poziţei oficiale a Bisericii", se arată într-un comunicat al Patriarhiei remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
Tot în răspunsul la declaraţiile preşedintelui, Patriarhia mai menţionează că Băsescu a avut o contribuţie, în timpul vizitei sale oficiale la Ierusalim, la restabilirea comuniunii bisericeşti dintre Patriarhia Ierusalimului şi Patriarhia Română.