Votul a fost secret cu bile şi s-a dat asupra listei candidaţilor. La şedinţă au fost prezenţi 342 de deputaţi şi senatri din totalul de 573. Lista se consideră aprobată dacă este votată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor prezenţi.
Membrii titulari ai CA ai TVR care au fost votaţi sunt: Claudiu Brânzan, Cătălin Blebea, Stelian Tănase, Andrei Muraru, Radu Carp, Debreczeni Hajualka, Adrian Bucur, Eduard Dumitraşcu, Romina Surugiu, Corneliu Calotă, Raico Cornea.
După adoptarea listei, membrii titulari, dar şi supleanţii, au depus jurământul în faţa plenului reunit.
Preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Miron Mitrea, a anunţat că preşedintele CA al TVR nu va fi ales în cursul zilei de marţi, acesta rămânând preşedintele interimar până în momentul în care se va desfăşura procedura.
Consiliul de Administraţie al TVR cuprinde 13 persoane, desemnate prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, în şedinţa comună a celor două Camere. Preşedintele Consiliului de Administraţie este numit de Parlament, pe o perioadă de 4 ani.
Potrivit Legii 41 din 1994 privind organizarea şi funcţionarea TVR, Consiliul de administraţie este compus din 13 persoane, dintre care una îndeplineşte funcţia de preşedinte. Preşedintele Consiliului de Administraţie este şi directorul general al TVR.
Membrii Consiliului de Administraţie sunt numiţi pe o perioadă de 4 ani. Stelian Tănase a fost numit director general interimar al Televiziunii Române, de Parlament, pe 20 decembrie 2013. Fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care era condus de preşedintele-director general al televiziunii publice Claudiu Săftoiu, a fost demis pe 10 decembrie de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012. În dimineaţa aceleiaşi zile, Claudiu Săftoiu îşi depusese demisia din funcţia de preşedinte-director general al TVR la Birourile permanente ale Parlamentului.