"Poate să fie asociaţia parlamentarilor fumători, poate să fie şi asociaţia parlamentarilor nefumători e decizia lor de a se uni. Eu sunt deschis unor astfel idei dacă ele sunt pozitive pentru societatea românească şi dacă ne ajută. Parlamentele democratice întotdeauna au astfel de grupuri transpartinice. De exemplu, în Statele Unite sunt cei din Liga anti-defăimare, în care sunt reprezentanţi din toate partidele politice. Sunt tot felul de grupuri care susţin o anumită conduită în Parlament, cum ar fi legislaţia anti-avort, peste tot există astfel de abordări", a spus Zgonea la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres, întrebat dacă susţine modificarea legii anti-fumat şi înfiinţarea unui club al senatorilor şi deputaţilor fumători.