Pătrunşi de sentimente religioase, senatorii şi deputaţii au făcut apel la o lume mai bună, în care poporul este servit cu bună-credinţă.
„Suntem uneori tentaţi de corupţie pentru că cea mai rea formă de corupţie nu e cea financiară, aşa rea cum este, ci corupţia sufletului, a inimii, corupţia pe care puterea ne-o aduce, corupţia de a crede că avem dreptate doar pentru că ocupăm locurile de sus”, a spus Mircea Geoană, citat de digi24.ro.
Un alt senator a citit un verset din Scriptură.
„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Isus Hristos. Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi! Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi”, a cuvântat Cristian Dumitrescu.
Un sfat a venit de la unul dintre principalii oaspeţi: soţia senatorului american Bill Nelson, aflată în serviciul public de 39 de ani.
„Iubiţi ca şi cum niciodată nu aţi suferit şi dacă cineva simte din partea voastră altceva decât dragoste necondiţionată, aţi eşuat”, a spus Grace Nelson.
Între rugăciuni şi cântece, oaspeţii şi-au băut şi cafea. Unii erau pentru prima dată în Parlament aşa că au făcut poze, apoi un tur al Palatului.