”Nu ascund faptul că sunt niște presiuni uriașe în momentul de față. Practic, în permanență sună telefonul din partea celor de la PSD, de la nivelul cel mai înalt din PSD, pe semnatari ai moțiunii, pentru a-i face să se răzgândească, pentru a încerca să-i momească cu oferte de ultim moment, care de care mai irezistibile. De la funcții publice, până la susțineri în Parlament pe diferite probleme de interes pentru semnatari. Eu cred în tăria de caracter a celor care au semnat această moțiune (...). De la persoane de la cel mai înalt nivel, fie de la persoane din conducerea Camerei Deputaților, din conducerea Guvernului, oameni care consideră că au pârghii de influență asupra celor care au semnat moțiunea de cenzură. Este o stare de asediu”.
Întrebată dacă PNL îl va propune ca premier pe Ludovic Orban, în cazul în care moțiunea de cenzură va trece, deputata a spus că este o decizie deja asumată de PNL, ca premierul propus să fie președintele partidului, Ludovic Orban.