"Am văzut iadul, mamă", i-a spus Ionuţ, în vârstă de 22 de ani, mamei sale, în momentul în care a deschis ochii după ce sedativele administrate de medici pentru a nu mai simţi durerile cumplite provocate de arsuri şi-au făcut efectul. "A deschis ochii şi mi-a spus: «am văzut iadul, mamă». Am vrut să nu plâng, dar nu am putut să mă opresc. Mi-am văzut singurul copil înfăşurat în bandaje de la mijloc în sus. Imaginea asta nu mi-o pot scoate din minte... Mai bine eram eu în locul lui", povesteşte, gâtuită de lacrimi, Florina, mama lui Ionuţ.
Este într-un continuu du-te-vino şi aşteaptă cu sufletul la gură orice mişcare dinspre secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Universitar.
Într-un colţ mai retras stau doi tineri - îngrijoraţi şi îngânduraţi. După câteva momente de ezitare, Daniel, care cântă într-o trupă, povesteşte că a mers în club pentru că acolo era un coleg de-al lui, Tudor, care ”se afla chiar în faţa scenei când tavanul clubului a luat foc".
"Mă mir şi sunt fericit că a scăpat cu viaţă. Eu eram afară când a început totul, vorbeam la telefon. Imediat au început să se audă ţipetele mai multor fete din interior, apoi nişte bubuituri şi am văzut mulţi călcându-se în picioare să iasă afară", povesteşte Daniel. El spune că i-a fost "groază" să o sune pe mama prietenului său şi să-i spună că "Tudor ar putea să nu mai fie viu".
Celălalt tânăr care îl însoţeşte pe Daniel, şi el coleg de trupă cu Tudor, spune pe un ton mai mult stins că vineră seară se gândea să meargă şi el la concert, dar s-a răzgândit în ultima clipă.