Totodată, premierul Nicolae Ciucă subliniază că războiul provocat de Rusia reprezintă o încercare de „deturnare” a „destinului unui popor suverat” și că reprezintă o amenințare asupra democrației.
”Se împlineşte un an de când vecinii noştri ucraineni trăiesc coşmarul agresiunii militare pe care Rusia a declanşat-o nejustificat şi care pune în pericol nu doar integritatea teritorială a unui stat suveran, ci şi pacea întregii planete. Nimic nu poate justifica sutele de mii de vieţi curmate până acum în acest conflict, inclusiv civili, şi distrugerile de proporţii care au bulversat viaţa altor câteva milioane de oameni, nevoiţi să fugă din calea războiului. Vinovaţii trebuie să răspundă în faţa legii şi a istoriei. Acest război este o încercare de deturnare destinului unui popor suveran şi o ameninţare fără precedent la adresa democraţiei”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.
Şeful Executivului anunţă că ”România rămâne solidară cu poporul ucrainean, aşa cum a demonstrat din primele zile ale conflictului, prin sprijinul umanitar oferit refugiaţilor şi susţinerea acordată la nivel politic, diplomatic şi economic pentru efortul de reconstrucţie”.
”Ceea ce am făcut până acum - dezvoltarea conectivităţii cu Ucraina prin intermediul coridoarelor de transport ce traversează România, proiectele de infrastructură de la graniţa româno-ucraineană pentru a facilita racordarea economiei ucrainene la Piaţa Unică Europeană, dezvoltarea infrastructurii portului Galaţi şi creşterea capacităţii de tranzit pe Canalul Sulina – poziţionează România drept contributor decisiv la reconstrucţia economiei ucrainene.
Ataşaţi valorilor Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice, vom continua să susţinem obiectivul de pace şi libertate al Ucrainei, care a devenit avanpostul luptei pentru apărarea lumii democratice”, a mai precizat premierul Nicolae Ciucă.