"Am luat act de anunțul făcut astăzi de Klaus Iohannis, conform căruia ACL va ataca OUG privind Statutul aleșilor locali la Curtea Constituțională, dar și de amenințările directe formulate de prezidențiabilul ACL la adresa aleșilor locali care nu vor dori să mai urmeze linia de apropiere de Traian Băsescu, impusă de conducerea PNL. Mi se pare scandalos să formulezi astfel de amenințări la adresa unor oameni care au fost forțați să urmeze o linie politică despre care nu i-a întrebat nimeni nimic. Șantajul și presiunea asupra primarilor nu reprezintă un comportament de om politic democrat, care mai dorește să fie și președintele României", a declarat Şova, potrivit Agerpres.
De asemenea, Dan Şova susține că liderii PNL și PDL nu au "legitimitate" atunci când vorbesc despre migrație, în condițiile în care în trecut și PSD a pierdut mai mulți aleși locali.
"În perioada 2005-2006, PSD a pierdut aproape 600 de primari, din care peste 400 doar în 2006. Mai mult de 300 dintre aceștia au mers la PD. Și liberalii au luat aproape 200 de primari de la PSD. Modificarea Statutului aleșilor locali din 2006, modificare prin care a fost interzisă migrația, a accelerat fenomenul, în cele 45 de zile în care aleșii locali au putut opta pentru un partid sau altul. Pentru două partide care au încercat să distrugă, prin migrație, infrastructura locală a PSD este un act de maximă ipocrizie să vină astăzi cu astfel de mesaje și acțiuni", a mai precizat Dan Şova.
Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, ordonanța este "constituțională și respectă toate principiile Legii fundamentale".
Mai multe pe Agerpres.