Principalele teme abordate de liderii Alianței USR PLUS în discuția cu prim-ministrul Orban au vizat: reintroducerea alegerilor în două tururi pentru primari și președinți de consilii județene, anularea recursului compensatoriu, desființarea secției speciale de anchetare a magistraților, modificarea legilor electorale privind diaspora, impozitarea pensiilor speciale, modificarea radicală a PNDL, stoparea tăierilor ilegale de lemn, prezentarea sistematică a stadiului în care se află proiectele de investiții, alegerile anticipate.
„Am susținut guvernul PNL pentru îndeplinirea unor obiective critice pentru societatea românească astăzi, nu pentru funcții sau alte beneficii. E normal să avem întâlniri cu premierul și să discutăm cele mai bune soluții pentru îndeplinirea acestor obiective, importante pentru cetățeni. Responsabilitatea noastră primară e către cei care ne-au trimis în Parlament și asta ne obligă să comunicăm cu guvernul. Asta nu înseamnă că PNL sau premierul primește un cec în alb”, a declarat Dan Barna.
„Am discutat cu premierul Orban despre prioritățile pe care ni le-au transmis alegătorii noștri. Sunt lucruri la care oamenii țin și de la care trebuie să înceapă orice fel de construcție. Am stabilit să monitorizăm realizarea acestor deziderate și să avem întâlniri periodice cu prim-ministrul Orban. Ne-am arătat disponibilitatea de a veni și cu soluții pentru deblocarea acestor probleme“, a declarat Dacian Cioloș.
Premierul s-a mai întâlnit la Palatul Victoria cu liderul PMP Eugen Tomac, dar și cu parlamentarii Pro România Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu care i-au dat o mână de ajutor și au votat Guvernul în Parlament.
În ajutorul premierului vine și Klaus Iohannis. Șeful statului a anunțat că va discuta cu toți liderii partidelor parlamentare.