"La începutul acestei sesiuni parlamentare am dezbătut şi am aprobat şi vom iniţia, probabil săptămâna viitoare, o modificare a legii CCR, prin care urmărim două obiective. Primul, să acordăm posibilitatea controlului de constituţionalitate înainte de intrarea în vigoare nu numai a legilor, ci şi a Ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. La ora actuală, singura entitate care poate declanşa controlul de constituţionalitate în cazul unor ordonanţe de urgenţă este Avocatul Poporului. Cât timp instituia va fi condusă de Victor Ciorbea, care este avocatul oricărui lider PSD sau oricărui premier PSD, în niciun caz avocat al poporului, nu se va putea declanşa controlul de constituţionalitate. Şi atunci am identificat câteva breşe în textul constituţional, pentru a putea permite exercitarea controlului constituţional", a afirmat Ludovic Orban, la emisiunea ”Jocuri de Putere” de la Realitatea TV.
Deciziile Curţii Constituţionale trebuie limitate pentru ca aceasta să nu poată da"ordine" preşedintelui şi Parlamentului, a arătat acesta.
”Curtea nu poate să dea ordine Parlamentului, nu poate să dea ordine preşedintelui, pentru că nu are în spate legitimitatea care este conferită în orice stat democratic de votul popular. Nu poţi... Trebuie să limitezi deciziile Curţii Constituţionale. De altfel, nu am mai întâlnit un asemenea caz prin care să i se dea ordin preşedintelui ce să facă”, a precizat Orban.