PRINCIPALELE DECLARAȚII
Trebuie să ne temem de escaladarea conflcitului la graniță?
Se poate vorbi de o probabilitate, dar este redusă. Asta nu înseamnă că nu trebuie să discutăm și că nu trebuie să trebuie să ne luăm toate măsurile de descurajare, ceea ce s-a discutat atât la nivelul tutuor instituțiilor de apărare, cât și la nivel al Alianței nord-atlantice. În prezent, această linie de contact se află pe același aliniament ca la începutul conflictului și sperăm să nu avanseze.
Serviciul militar obligatoriu nu se va reintroduce. Există în prezent serviciul voluntar pentru militarii în rezervă. Nu există această discuție (despre reintroducerea serviciului obligatoriu - N.R.) în prezent.
Ați plagiat?
Nu, categoric nu! Am întocmit teza de doctorat în conformitate cu regulile și normele de la vremea respectivă.
Colegii militari vă reproșează că ați alocat bani pentru înzestrarea Armatei, dar nu și pentru nevoile cadrelor militare.
Înțeleg supărarea colegilor mei militari, dar pot să explic cum s-au folosit banii.
Trebuie să avem dotarea necesară pentru a face față oricărei situații, ne uităm la ce se întâmplă în Ucraina, iar în ceea ce privește alocarea la bugetul de salarii si pensii, toate se fac din bugerul Ministerului Apărării, iar datele pe care le știu eu arătau că se alocau cam 55% din total.
Cum comentați evoluția războiului din Ucraina?
Este un război de uzură și cred că trebuie să apreciem faptul că Ucraina, poporul ucrainean, au voința de a lupta.
Realitatea din câmpul de luptă nu arată că Ucraina pierde, dacă am fi văzut modificări semnificative pe segmente ale frontului, de aceea este foarte greu pentru specialiști să facă o anticipare și cu atât mai puțin că Putin va pierde sau nu.
De ce nu se recalculează și pensiile militarilor și de ce sunt considerate speciale?
Susțin că pensiile militarilor nu sunt speciale, sunt ocupaționale, motiv pentru care tot ce am reușit să fac a fost să asigur implementarea legii, sunt discuții pe legi care sunt contradictorii, sunt militari plătiți pe vechea lege, alți pe noua lege. Există această diferență între cei care au ieșit la pensie în 2010/2011, poate chiar 2015 și s-a menținut această disparitate.
Ați susține la Primăria Capitalei un candidat PSD?
Aș susține un candidat PNL la primăria Capitalei și întotdeauna există si a treia soluție, motiv pentru care PNL își pregătește armata/activul de partid pentru a-și susține candidatul.
L-ați susține pe Ciolacu la președinție?
Nu sunt membru PSD, sunt membru PNL și voi susține întotdeauna candidatul liberal.
Si dacă se va decide un candidat comun de la PSD?
PNL nu poate să nu aibă un candidat la alegerile prezidențiale, PNL este un partid istoric, partidul cu cea mai îndelungată istorie din politica europeană și nu văd de ce nu ar avea candidat (…) Nu putem să ne înțelegem chiar în toate situațiile. Știți cum se spune, dă Doamne mintea omului de pe urmă, vom vedea.
Are de gand PNL sa dubleze numarul de parlamentari pentru diaspora?
Diaspopra trebuie sa aiba un nivel de reprezentare in conformitate cu numarul de romani care isi desfasoara activitatea inafara granitelor tarii. Ca atare, vom sustine un astfel de demers pentru ca este absolut normal si echitabil sa existe acest nivel de reprezentare.
Ce au in comun si ce ii diferentiaza un general de armata si un politician?
Resposabilitatea, onestitatea, loialitatea. Eu vorbesc la modul general. Cred ca avem nevoie in politica de oameni care sa poata sa vina in fata romanilor, sa se uite in ochii lor si sa spune “Fratilor, asta am facut bine, asta am facut rau, asta am gresit, este responsabilitatea mea, imi vad de ceea trebuie sa-mi vad in continuare”. Este absolut necesar sa avem o empatie si tot ceea ce tine de valorile si potentialul acestei tari, de oportunitatile care sunt in caeasta tara, de tot ceea ce inseamna disparitatile acestea, diferenta intre oras si sat, pentru ca acestea sunt chestiuni care tin de tot ceea ce poate sa insemne asumare politica a responsabilitatii.
Dupa mandatul de premier v-ati gandit o clipa sa va retrageti din politica?
Nu exista a ne retrage. Eu le spun colegilor mei, ca multi au aceasta expresie “Am terminat ne retragem”. Nu imi apartine, este a generalului McArthur in al doilea razboi modial din Pacific. Noi nu ne retragem niciodata, ne regrupam si atacam pe alta directie.
Ce veti face ca presedinte sau premier pentru reindustrializarea tarii. Ce va face cu cei care au tradat interesle romanilor, ce va face cu cei din diaspora care ar vrea sa se intoarca acasa. Cand timp va mai tolera exstenta firmelor serviciilor netransparente cu actiuni la purtator?
In primul rand trebuie sa spun ca dupa un an si sapte luni ca premier tot ceea cea am putut sa identific este vointa, initiativa si disponibilitatea mediului de afaceri din Romania pentru a se ridica la nivelul de competititvitate al partenerilor de afaceri. Cu totii trebuie sa realizam ca exista o singura sursa de venit la buget, si anume mediul privat. Ei sunt cei care trudesc astfel incat sa putem sa avem venituri la bugetul de stat. Avem nevoie sa ii sprijinim. Guvernul trebuie sa fie un partener al mediului de afaceri pentru a putea sa dezvoltam dupa vointa, capacitatea, disponibilitatea, pasiunea, pentru ca am stat de vorba cu multi oameni de afaceri din diferite domenii, cu totii au reusit sa faca performante din pasiune, din initiativa lor, pe riscul lor, pe banii lor, si avem nevoie ca noi sa ii sprijinim in continuare si sa incurajam mediul de afaceri. Avem nevoie de reindustrializare, este adevarat, pentru ca in momentul de fata, daca ne uitam la deficitul de balanta comerciala, un procent considerabil de peste 2% vine din bunuri si servicii, deci am ajuns sa importam bunuri si servicii. Am mai dat exemplul acesta: Romania importa aproximativ 80% din pasta de rosii. De asemenea, pe partea de produse chimice deficitul de balanta comerciala este foarte mare in conditiile in care Romania a avut combinate si industrie petrochimica foarte consistenta, acum mai sunt cateva locatii unde se mentine aprinsa flacara industriei chimice, si desigur pe domeniul IT. Avem o sansa cu industria IT din Romania, pentru ca a ajuns IT-ul sa produca peste 8% din PIB.
Ce sanse credeti ca mai aveti, si dumneavoastra, si PNL, avand in vedere ca ati tradat electoratul prin alianta cu PSD?
Nu am tradat electoratul si rog electoratul liberal sa inteleaga situatia si contextul in care am avut aceasta decizie de a realiza o coalitie si de a guverna impreuna cu Partidul Social Democrat. Din toate calculele politice, toate cifrele si in momentul de fata, nu ne duceau catre alta alianta care sa asigure si consistenta necesara pentru o majoritate parlamentara si pentru derularea actului de guvernare. Ca atare, relevanta Partidului National Liberal si sunt convins ca lelectoratul liberal intelege, pentru ca Partidul National Liberal a avut liniile rosii in actul de guvernare care au vizat tocmai mentinerea cotei unice, pilonul II de pensii, doar doua exemple ca sa intelegem ca fara Partidul National Liberal la guvernare poate deciziile erau de cu totul alta natura. Trebuie sa vorbim de tot ceea ce a insemnat disponibilitatera noastra pentru dialogul cu mediul de afaceri si sprijinirea mediului de afaceri. Si o vom face in continuare pentru ca mediul de afaceri, profesiile liberale, au nevoie din partea noastra de tot ceea ce inseamna stabilitate economica, predictibilitate pentru viitor.
Ati accepta o alianta cu partidul AUR?
Partidul National Liberal accepta alianta cu orice partid democratic pro-european care nu risca si nu vorbeste despre ce inseamna iesirea Romaniei din actualele structuri din care face parte.
Au romanii de ce sa fie mandri?
Romanii au foarte multe motive de care sa fie mandri. Trebuie sa ne uitam la tot ce inseamna istoria noastra, la tot ceea ce inseamna prezentul, si trebuie sa avem incredere in noi. Acel slogan, “Prin noi insine” nu se refera doar la membri Partidului National Liberal. Este un slogan prin care imi doresc, si Partidul National Liberal isi doreste sa transmita un mesaj de incredere catre romani, pentru ca prin noi insine putem sa realizam ceea ce ne dorim. Exista aceasta stare de nemultumire, pe care o inteleg, si pentru care, inca o data, trebuie sa ne asumam responsabilitatea, dar in acelasi timp nu putem sa ramanem in aceasta stare si trebuie sa facem in asa fel incat sa le asiguram copiilor nostri un viitor.
Cand intram in Schengen si cu frontierele terestre?
In acest moment, incepand cu 31 martie, Romania va beneficia de tot ceea ce inseamna regulile Schengen pe frontierele aeriene si maritime. Totodata, foarte important, Romania va putea sa acorde vize Schengen, urmand ca in baza negocierilor si a discutiilor care au loc la nivelul Comisiei Europene, la nivelul Consiliului, la nivelul Parlamentului European si in relatia directa pe care diplomatia noatra o are cu partea austriaca sa reusim sa intram si cu granitele terestre.
Aplicati comenzile de la Washington si Bruxelles?
Niciodata
Ajutam Ucraina pana la capat, dar Romania?
Daca Romania si celelalte tari europene nu ar fi sprijinit si nu ar continua sa sprijine Ucraina, linia frontului ar fi mult mai aproape de granitele noastre. Ca atare, avem nevoie sa contiunuam sa acordam sprijinul necesar si, ca sa putem sa ajutam pe altii in primul rand trebuie sa ne ajutam pe noi, sa avem din ce sa ii ajutam pe altii.
PNL isi asuma dezastrul din timpul Covid 19?
Este o chestiune care trebuie analizata in conformitate cu contextul si cu tot ceea ce s-a intamplat la vremea respectiva. Stiu foarte bine toate masurile care au fost luate si modul in care fiecare dintre cei care am putut sa punem umarul la a identifica masurile cele mai bune pentru a face fata acelei pandemii. Nimeni nu se mai confruntase cu o asemenea situatie.
PNL atunci era la guvernare, avea premier
Trebuie sa vedem responsabilitatea pentru anumite decizii la nivelul persoanelor care le-au luat. Este foarte usor sa aruncam vina sau responsabilitatea catre o intreaga structura. Nu toti au participat la decizii.